Toată lumea ştie că, pentru relaţii sexuale sigure şi plăcute, este recomandată o igienă adecvată a organelor genitale. Dar aplicăm, oare, bine ceea ce ştim?
O bună igienă este obligatorie atunci când vine vorba de sex. Atât bărbatul, cât şi femeia trebuie să fie conştienţi de necesitatea spălării vaginului şi organelor genitale în mod sistematic şi periodic. Înainte de iniţierea unui act sexual, este recomandată spălarea organelor intime, dar acest lucru nu este obligatoriu, dat fiind că există persoane care preferă mirosul intim în detrimentul celui de săpun sau gel de duş. De aceea, cel mai bine ar trebui ca cei doi parteneri să discute acest aspect în prealabil, pentru a ajunge la un acord privind regulile de igienă dinainte de momentele intime.
În general, însă, este bine să ţinem cont de câteva reguli generale de igienă:
1- Înainte de actul sexual, în afara organelor genitale, trebuie spălate bine şi zona anală, mâinile şi dinţii, dat fiind că acestea sunt cele care intră în contact unele cu altele în timpul unei partide de sex şi a jocurilor preliminare din pat.
2- Odată consumată penetrarea, nu este considerată indispensabilă o nouă splălare a părţilor intime. Sexologii obişnuiesc să recomande partenerilor ca, după actul sexual, să rămână în pat îmbrăţişaţi, mângâindu-se şi sărutându-se un timp, înainte ca unul dintre ei să dea fuga la duş.
3- Să stai nespălat după sex nu este ceva nesănătos sau neigienic, dat fiind că sperma este sterilă şi orice femeie poate să petreacă toată noaptea cu substanţa respectivă în vagin. Bărbatul, la rândul său, poate sta liniştit, dat fiind că bacteriile provenite din vagin nu afectează în niciun fel sexul masculin.
4- Igiena intimă este, însă, necesară, după sex, în caz de micoze sau piele sensibilă, ori dacă medicul recomandă astfel. În general, însă, se poate sta o noapte întreagă fără necesitatea unei spălări intime după consumarea actului sexual.
5- Unul din cazurile îndoielnice este generat de actul sexual în perioada menstruaţiei. În această situaţie nu există pericol de infecţii, dacă niciunul dintre parteneri nu are SIDA, dar este de preferat realizarea rapidă a unei spălări intime imediat după actul sexual, pentru că sângele este mediul favorabil dezvoltării microbilor.
6- Nu trebuie să fiţi obsedaţi de tema igienei intime. Nu este necesară folosirea de deodorante vaginale, dat fiind că sunt foarte agresive şi dăunează florei vaginale. În acelaşi mod, spălarea prea frecventă a penisului poate provoca iritaţii, zgârieturi şi chiar infecţii. Corect este ca organele genitale să fie spălate minim o dată pe zi, asigurându-vă că aţi curăţat bine mai ales zona dintre anus şi vagin, respectiv anus şi testicule.
7- Nu folosiţi bureţi sau mănuşi speciale la spălarea organelor genitale, deoarece în acestea se acumulează germeni şi nu folosiţi săpunuri dure sau produse chimice, căci acestea alterează pH-ul acid al vaginului.
8- Încercaţi să purtaţi întotdeauna lenjerie intimă din bumbac, în loc de nylon sau alte produse sintetice, dat fiind că acestea din urmă împiedică transpiraţia, reţin umiditatea şi favorizează apariţia germenilor şi bacteriilor.
9- La spălarea organelor genitale feminine, este recomandată spălarea vulvei în exterior, trecând bine degetele printre "pliurile" labiilor şi în jurul clitoriului, dat fiind că şi acolo se acumulează reziduuri. Nu este deloc recomandată spălarea vaginului la interior, dat fiind că acesta are propriul mecanism de curăţare. După spălare, este bine să uscaţi bine zona, pentru a evita umezeala.
10- Schimbaţi tampoanele şi absorbantele la fiecare 4 sau 6 ore, maxim. Nu este recomandată folosirea protege-slip-ului, din cauză că acesta împiedică ventilaţia adecvată, creşte temperatura zonei şi astfel uşurează proliferarea de germeni şi infecţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu