joi, 28 iulie 2011

Top 10 fetişuri sexuale




Unii oameni nu sunt siguri că le au, în timp ce alţii cred că ale lor sunt anormale. Este vorba de fetişuri. Ce este un fetiş? Dacă ai unul, eşti fixat obsesiv pe acel obiect sau pe acea parte a corpului.

Ai nevoie de acel ceva pentru împlinirea şi satisfacerea sexuală. Când te masturbezi, te gândeşti la acel lucru. Chiar şi când faci sex cu un partener, ai nevoie să ai fantezii legate de obiectul respectiv sau să îl ai lângă tine, pentru a te putea excita.

De exemplu, dacă eşti atras de brunete este ceva normal, dar dacă nu te exciţi decât dacă eşti cu o brunetă, atunci cel mai probabil ai un fetiş pentru brunete.

Cuvântul fetiş a însemnat la origine "amuletă" şi îşi are originea în secolul 15, în Portugalia, în cuvântul "feitico", care înseamnă "falsă putere, obiect, talisman". De exemplu, când portughezii au explorat Africa de Vest şi au întâlnit religiile băştinaşe, au numit orice talisman (totemuri, amulete etc.) pe care le venereau localnicii "fetişuri".

La portughezii din secolul 15, "fetişiştii" au fost cei care venerau neobişnuitul. Ulterior, cuvântul a căpătat un cu totul alt înţeles.

Mai întâi, fetişul presupune transferul de putere de la o sursă originală la un substitut. Apoi, un fetişist este acel care acţionează în afara cercului aşa numitului "normal". Dar ce mai e normal în zilele noastre?

Există mai multe feluri de fetişuri, depinde de obiectele care fac obiectul acestora. Fetişurile sunt animate sau neanimate, mergând de la materiale la forme sau părţi ale trupului uman. Astfel, fetişurile pot fi pentru cauciuc, piele, latex sau mătase, pentru tocuri cui, cizme până la genunchi sau lenjerie sexy sau pentru picioare, păr, funduri, sâni şi alte părţi ale corpului.

Oamenii pot dezvolta un fetiş pentru aproape orice. Există mai multe grade de fetişism, de la "uşor" la "extrem". Dacă fetişul tău interferează cu relaţia ta sau cu viaţa, în general, ai o problemă şi ar trebui să cauţi ajutor specializat.

Următoarele 10 fetişuri sunt cele mai răspândite, ele fiind "câştigătoarele" unui sondaj realizat de cunoscuta revistă masculină Askmen:

10. Abdomenul
Bărbaţi şi femei, deopotrivă, a căzut de acord că abdomenele plate îi înebunesc cumva. Alţii au spus că nu ar putea să aibă o relaţie cu un partener al cărei burtă iese în evidenţă sau atârnă.

Unii bărbaţi, în schimb, au declarat că le plac femeile care au puţină burtică, cu o uşoară adâncitură. Un alt bărbat a declarat că dacă nu ejaculează pe burta femeii, experienţa sa nu este satisfăcătoare.

9. Piercingurile
Acest fetiş este mai popular în rândul tinerilor, cu vârstele între 18 şi 35 de ani. Orice, de la cercei în buric, în limbă sau sfârcuri, până la sprâncene sau penis a fost nu doar acceptabil, ci pentru unii, chiar obligatoriu.

Un bărbat a declarat că are un fetiş pentru pierce-ul în limbă, pentru că după o felaţie făcută de o femeie cu un astfel de accesoriu, experienţele "normale" cu fete fără pierce nu i-au mai adus nicio satisfacţie.

8. Cauciuc, vinyl, latex, piele
Bărbaţii, în special, iubesc aceste materiale. Poate nu chiar atingerea lor, cât caracterul mai degrabă pornografic pe care o conferă unei experienţe sexuale în care partenera este astfel îmbrăcată. Chiar dacă majoritatea bărbaţilor vor relaţii de durată cu "fete cuminţi", mulţi vor avea mereu o fixaţie cu imaginea de "fată rea".

7. Dominare şi supunere
Conform sondajului, multor femei le place să domine şi multor bărbaţi le place să se supună. Foarte multe femei au declarat că adoră să dea ordine partenerului în pat, să-l trateze ca pe un sclav, să-l pălmuiască, biciuiască, ba chiar să-l penetreze cu un "strap-on". Evident, vorbim de fetişuri şi fantezii, multe dintre ele neapucând să şi pună în practică acest joc de dominare-supunere încă.
Pe de altă parte, bărbaţilor le place să se supună şi femeile să le spună ce să facă. Probabil mulţi dintre ei sunt sătui să performeze doar ei mereu. Tot ceea ce femeile au declarat că şi-ar dori să facă s-a regăsit pe lista lucrurilor pe care bărbaţii şi-ar dori să li se facă. Bine aţi venit în noul mileniu!

6. Picioare şi mâini
Ştiaţi că urmează să apară şi acest fetiş în listă, nu? Bărbaţilor le place să lingă, sugă, sărute şi muşte degetele de la picioare şi picioarele femeilor. Unii bărbaţi pur şi simplu nu pot avea relaţii cu femei cu picioare urâte sau cu degete strâmbe.

Femeile, surprinzător, sunt şi ele adepte ale suptului degetelor de la picioarele bărbaţilor. Ba chiar, unele au declarat că pot să aibă orgasm şi doar din asta. "Este ceva în legătură cu a crea plăcere degetelor picioarelor unui bărbat ca şi când ar fi vorba de un penis, încât îmi dă o plăcere orgasmică", a spus una din femeile care au participat la sondaj.

5. Unghii şi rujuri
Este clişeul anilor 80: ruj roşu şi lung, unghii roşii lăcuite. Dar, ghici ce? Unii bărbaţi  sunt încă obsedaţi de toate astea. Le place să simtă unghiile femeilor zgâriindu-i pe spate. Şi le place să sărute o femeie, întinzându-i acesteia rujul pe feţele amândurora. De ce? Le dă senzaţia că au parte de sex adulterin, ca şi când ar face sex cu o prostituată.

4. Părul
Părul, nu e nicio surpriză, a fost un puternic fetiş în rândul bărbaţilor. Blond, brunet, roşcat, împletit, lung, scurt, cârlionţat, drept... oricum ar fi, ei l-au menţionat. Dar cele mai frecvent au fost pomenite codiţele, împletite sau nu.

De ce? Bărbaţii au o preferinţă pentru femeile mai tinere (pentru a nu spune mai mult) şi pentru că iluzia emanată de părul astfel prins au impresia că-şi îndeplinesc fanteziile.

Pentru alţii, părul prins se aseamănă cu un bici. "Îmi place ca femeile să mă biciuiască cu părul. Este excitantul suprem", spune unul din bărbaţi.

Unele femei, în schimb au fetişuri pentru lipsa de păr: bărbaţii cu chelie. Le place să frece chelia unui bărbat în timpul unei îmbrăţişări pasionale. Aţi auzit de George Costanza? Se pare că femeile chiar îl preferă.

3. Apa
Credeţi sau nu, multe variante de "apă" sunt populare în rândul bărbaţilor şi femeilor. Multe dintre femei spun că au parte de cele mai bune partide de sex dacă aud sau sunt sub apă care curge. Indiferent că e ploaia, duşul sau un robinet lăsat deschis. Cât timp aud apa curgând, ele se excită mult mai uşor.

Altele, chiar dacă nu e chiar apă, s-au declarat obsedate de tunete şi fulgere. "Putericul sunet şi străfulgerarea de lumină îi dau corpului meu putere. Eu şi soţul meu ne facem planuri să mergem oriunde ştim că e furtună, pentru a face sex", spune o femeie din Colorado.

2. Duşurile aurii
Da, acest fetiş nu sună foarte apetisant pentru mulţi, dar a fost unul din cele mai populare. Unii bărbaţi adoră să privească o femeie urinând pe ei ca metodă de preludiu. Alţii preferă să o facă ei pe o femeie înainte de a trece "la treabă".

De ce? Motivul pentru acest fetiş are de-a face tot cu dominarea şi supunerea. Este considerat oarecum degradant să urinezi pe cineva şi dacă permiţi cuiva să o facă, te supui, iar dacă o faci tu cuiva, domini.

1. Voyeurism şi exhibiţionism
Mulţi bărbaţi au recunoscut că nu se pot excita cu partenera decât dacă se uită la un film porno sau la alte cupluri făcând sex. Chiar dacă au fost martori la o partidă de sex între alte persoane sau au urmărit un film porno şi partenera nu este cu ei, au trebuit să se masturbeze, au declarat.

Doar un procent infim de femei au admis că au fetişuri voyeuriste, în sensul că au nevoie să vadă sex pentru a se excita la rândul lor. Alte femei, în schimb, adoră să fie privite. O femeie din New Orleans a scris: "Mă asigur mereu că deschid larg jaluzelele înainte de a face dragoste cu partenerul meu".


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu